Dictionar

meninge

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. méninge)

1. fiecare dintre cele trei membrane care învelesc creierul și măduva spinării (dura mater, pia mater și arahnoida).
 

leptomeninge

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. leptoméningite)

1. denumire comună pentru arahnoidă și pia mater.
 

meningeal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ., engl. meningeal)

1. al meningelor; meningian.
 

pahimeninge

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. pachyméninge)

1. (anat.) meningele extern care protejează sistemul nervos central (creierul și măduva spinării); dura mater.
 

arahnoid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arachnoïde)

1. adj. asemănător cu o pânză de păianjen.
2. s. f. meningea mijlocie care învelește encefalul și măduva spinării.
 

arahnoidită

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. arahnoïdite)

1. (med.) inflamație a arahnoidei, membrană cunoscută sub numele de meninge care înconjoară și protejează sistemul nervos central.
 

coriomeningită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chorio-méningite)

1. inflamație a meningelui și a plexurilor coroide.
 

dural, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dural)

1. (anat.) referitor la dura mater (meninge extern).
 

dura mater

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. dura mater)

1. (anat.) meninge extern de natură fibroasă și foarte rezistent; pahimeninge.
2. (var.) duramater.
 

encefalocel

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. encéphalocèle)

1. (med.) protruzie a țesutului nervos și a meningelor printr-o deschidere a craniului; hernie a encefalului.