scărpinătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (scărpina + -ătură)

1. frecare cu unghiile, cu degetele, cu ghearele, cu labele etc., ori cu un obiect tare în locul unde simte o senzație de mâncărime, pentru a înlătura această senzație; scărpinare, scărpinat.
2. (prin ext.) senzație de mâncărime; scărpinat.
3. (concret.) rană provocată prin scărpinat.
4. (Muntenia; fig.) bătaie (dată cuiva).
5. (Muntenia; cu sens atenuat) dojană aspră (făcută cuiva).

grataj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. grattage)

1. zgâriere (cu unghiile proprii); scărpinătură.
2. răzuire.

zgrepțănare

Parte de vorbire:  s.f. (reg.)  
Etimologie: (v. zgrepțăna)

1. acțiunea de a (se) zgrepțăna și rezultatul ei; zgâriere, râcâire.
2. scărpinare, scărpinat.
3. smulgere a părului.
4. urcare prin apucarea cu mâinile (de ramuri, de colțurile stâncilor etc.); cățărare.

scărpinătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (scărpina + -ătură)

1. frecare cu unghiile, cu degetele, cu ghearele, cu labele etc., ori cu un obiect tare în locul unde simte o senzație de mâncărime, pentru a înlătura această senzație; scărpinare, scărpinat.
2. (prin ext.) senzație de mâncărime; scărpinat.
3. (concret.) rană provocată prin scărpinat.
4. (Muntenia; fig.) bătaie (dată cuiva).
5. (Muntenia; cu sens atenuat) dojană aspră (făcută cuiva).

scărpinare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (scărpina)

1. acțiunea de a (se) scărpina; scărpinat, scărpinătură.
2. (înv.; fig.) bătaie (zdravănă) dată cuiva.