Dictionar

angular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. angulaire, lat. angularis)

1. care formează un unghi, în formă de unghi; unghiular.
2. situat la sau aproape de un unghi.
3. (geom.) care se măsoară printr-un unghi.
4. piatră ~ă = piatră, în general de dimensiuni mari, situată la colțurile unei clădiri și având un rol cheie în susținerea acesteia; (fig.) temelie, element fundamental.
 

cheiloză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. chéilose)

1. (med.) inflamație, însoțită de crăpare, la colțurile gurii; cheilită angulară.
 

cloșeton

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. clocheton)

1. clădire mică care împodobește colțurile sau vârful unei construcții și unde sunt instalate clopotele; clopotniță mică.
 

contrascotă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. contrascotta)

1. fiecare dintre frânghiile prinse la colțurile velelor unei corăbii, servind la strângerea acestora.
 

lamento, -uri

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. lamento)

1. (muz.) piesă vocală în vechea operă italiană, cu caracter trist, tânguitor.
2. (etnologie) practica folclorică a „bocitului”, ritual larg răspândit în toate colțurile lumii, constând în a exprima durerea pentru moartea unei persoane în forme stabilite tradițional (plânsete, strigăte et cetera).
3. (la pl.) expresie insistentă a durerii; lamentație; plânsete.
 

mantinelă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. mantinella)

1. bordură (gard, zid) cu colțurile rotunjite, care înconjură terenul de hochei pe gheață și marginea unor pârtii de bob.
2. marginea internă a unei mese de biliard.