Dictionar

aferență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Afferenz)

1. (med.) transmitere a impulsurilor senzitivo-senzoriale la diverse niveluri ale sistemului nervos central.
 

aferentație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. afférentation)

1. transmitere a excitației de la neuronii receptori periferici la cei centrali.
 

deaferenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déafférenter)

1. a secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente.
 

branșament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. branchement)

1. legătură între conducta de distribuire a apei, gazului, electricității și instalația aferentă a unei construcții; ambranșament.
 

controler

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kontroller, engl. controller)

1. comutator care realizează o succesiune determinată de modificări ale conexiunilor unor circuite electrice.
2. (inform.) circuit complex și logica aferentă operării în condiții optime a unui echipament periferic.
 

deutoneuron

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. deutoneurone)

1. (biol.) al doilea neuron din cadrul unui lanț neuronal; primul neuron de releu pe o cale aferentă.