Dictionar

dignitate

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (fr. dignité, lat. dignitas)

1. prerogativă sau prestigiu inalienabil de care se bucură cineva și care impune respectul celorlalți; demnitate.
2. (antonim) indignitate.
 

indignitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. indignité, lat. indignitas)

1. calitatea unei persoane nedemne; lipsă de demnitate; nemernicie.
2. ceea ce face pe cineva nedemn de a primi un bun material sau un titlu de recunoaștere.
3. (antonim) dignitate.
 

indignitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. indignité, lat. indignitas)

1. calitatea unei persoane nedemne; lipsă de demnitate; nemernicie.
2. ceea ce face pe cineva nedemn de a primi un bun material sau un titlu de recunoaștere.
3. (antonim) dignitate.