Dictionar

muștiuc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Mundstück)

1. capătul unor instrumente muzicale de suflat, prin care se suflă; ambușură.
2. capătul metalic cu care se termină un furtun.
3. piesă de oțel sau de lemn căptușit cu tablă, cu care se fasonează cărămizile sau țiglele.
 

ambușură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. embouchure)

1. (muz.) partea superioară a unui instrument de suflat care se pune în gură pentru a produce sunetul; muștiuc.
 

clarinet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clarinette, germ. Klarinette)

1. instrument muzical de suflat din lemn, cu muștiuc și ancie simplă, cu clape.
 

saxofon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. saxophone)

1. instrument muzical de suflat, din alamă, cu muștiuc și clape, îndoit la capăt, pe principiul clarinetului.