Dictionar

muceni

Parte de vorbire:  vb. tr. (înv.)  
Etimologie: (v. mucenic)

1. a supune la un martiriu; a martiriza.
 

mucenicesc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (mucenic + -esc)

1. care se referă la mucenici, care aparține mucenicilor.
2. specific mucenicilor, de mucenic.
 

mucenie

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (srb. mučenje, rs. мучение)

1. supunere la un martiriu; martirizare.
2. loc unde era torturat sau ucis un mucenic.
3. (var.) măcenie, mâcenie.
 

muceniță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (sl. mučenica)

1. mucenică.
2. (fig.) femeie care se jertfește pentru o idee, o acțiune; martiră.
3. (var.) (înv.) măceniță.
 

martir, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr., lat., gr. martyr)

1. mucenic (al bisericii).
2. cel care îndură chinuri pentru convingerile sale.
 

mucenie

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (srb. mučenje, rs. мучение)

1. supunere la un martiriu; martirizare.
2. loc unde era torturat sau ucis un mucenic.
3. (var.) măcenie, mâcenie.
 

mucenicesc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (mucenic + -esc)

1. care se referă la mucenici, care aparține mucenicilor.
2. specific mucenicilor, de mucenic.
 

muceniță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (sl. mučenica)

1. mucenică.
2. (fig.) femeie care se jertfește pentru o idee, o acțiune; martiră.
3. (var.) (înv.) măceniță.