OK
X
fa
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. fa)
1.
inv.
(muz.)
treapta
a
patra
a
gamei
diatonice;
sunetul
și
nota
corespunzătoare.
2.
denumire
a
uneia
dintre
cheile
muzicale.
-GLIF, -GLIFĂ
Parte de vorbire:
sufix
Etimologie: (gr. glyphe „cioplire, gravare, sculptură”)
1.
„inscripție,
gravare”.
-NEFĂ
Parte de vorbire:
sufix
Etimologie: (gr. nephos „nor”)
1.
„nor,
nebulozitate”.
acalefă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (cf. fr. acalèphe)
1.
(zool.)
numele
savant
al
urzicii
de
mare,
numită
așa
din
cauza
mâncărimii
pe
care
o
provoacă
la
atingere.
agrafă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. agrafe, germ. Agraffe)
1.
piesă
mică
de
tablă,
de
sârmă
pentru
fixare;
obiect
cu
care
se
prinde
o
haină,
părul,
o
incizie
etc.
2.
piesă
de
solidarizare
a
armăturilor
la
betonul
armat.
3.
(arhit.)
ornament
în
formă
de
consolă
în
capătul
unui
arc.
anaglifă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. anaglyphe)
1.
sculptură
în
(baso)relief.
2.
procedeu
stereoscopic
prin
care
se
obțin
imagini
în
relief.
3.
desen
al
unui
corp
geometric
în
două
culori
(roșu
și
albastru)
care,
cu
ochelari
speciali,
dă
imaginea
unui
corp
în
relief.
anastrofă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. anastrophe)
1.
procedeu
stilistic
constând
în
inversarea
topicii
normale
a
cuvintelor
într-o
propoziție.
2.
perioadă
cu
modificări
rapide
în
forma
organismelor.
A-, AN-
Parte de vorbire:
prefix
Etimologie: (fr. a-, an-, cf. gr. a-, an- „fără, lipsit de”)
1.
privativ,
negativ.
2.
fără,
lipsit
de.
abalienare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)
1.
(med.)
pierdere
sau
diminuare
marcată
și
evidentă
a
facultăților
mintale;
alienație.
abandon
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abandon)
1.
acțiunea
de
a
rupe
legătura
care
atașa
o
persoană
de
un
lucru
sau
de
o
altă
persoană.
2.
acțiunea
de
a
înceta
de
a
se
ocupa
de
ceva
sau
de
cineva.
3.
actul
de
renunțare
la
o
calitate,
un
loc
de
muncă
sau
o
funcție.
4.
părăsire
a
unei
nave
aflate
în
pericol
de
scufundare.
5.
părăsire
a
unui
bun
sau
renunțare
la
un
drept.
6.
renunțare
la
o
cauză,
credință
etc.
7.
cedare
(la
o
stare,
un
sentiment).
8.
(drept)
actul
prin
care
un
debitor
abandonează
toate
bunurile
sale
creditorilor
săi,
pentru
a
se
proteja
de
urmărirea
lor.
9.
(sport)
retragere
dintr-o
competiție.
10.
~
familial
=
părăsire
a
copiilor,
a
familiei.
abandona
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. abandonner)
1.
(tr.)
a
rupe
legătura
cu
ceva
sau
cu
cineva.
2.
a
renunța
la
a
urma
o
acțiune,
o
căutare
etc.
3.
a
părăsi,
a
renunța
definitiv
la
ceva.
4.
a
părăsi
pe
cineva
(familia,
copiii)
lăsându-l
fără
sprijin.
5.
a
nu
mai
vrea
ceva
sau
pe
cineva.
6.
a
neglija,
a
lăsa
în
voia...
7.
a
înceta
de
a
utiliza.
8.
(refl.)
(figurat)
a
se
lăsa
pradă
unui
sentiment,
unei
emoții,
a
se
adânci
în
anumite
preocupări.
9.
a
se
încrede,
a
se
preda.
10.
a
se
neglija.
11.
a-și
pierde
curajul.
12.
(intr.)
a
se
retrage
dintr-o
competiție.
abandonic, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. abandonnique)
1.
I.
(psihanaliză)
se
spune
despre
un
subiect
(în
special
un
copil)
care
trăiește
cu
frica
de
a
fi
abandonat,
fără
să
existe
neapărat
motive
obiective
care
să
justifice
această
frică.
2.
II.
(psihanaliză)
persoană,
de
obicei
un
copil,
care
trăiește
cu
teama
patologică
de
a
fi
abandonat.
abataj
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abattage, it. abbattaggio)
1.
acțiunea
de
a
extrage
minereu
într-o
mină.
2.
loc
de
extragere
a
unui
minereu,
a
unei
roci
dintr-un
zăcământ;
operația
însăși.
3.
~
frontal
=
abataj
al
minereului
făcut
pe
un
front
foarte
lung
în
direcția
filonului.
4.
ciocan
de
~
=
instrument
acționat
cu
aer
comprimat,
cu
ajutorul
căruia
se
desprinde
cărbunele
în
straturile
cu
înclinație
mare.
5.
doborâre
a
arborilor
în
exploatările
forestiere.
6.
acțiunea
de
a
ucide
un
animal;
sacrificare
a
animalelor,
la
abator.
7.
(marinărie)
înclinare
a
unei
nave
spre
a
putea
fi
carenată;
carenaj.