Dictionar

anahoret, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. anachorète, lat. anachoreta)

1. religios care duce, retras în singurătate, o viață de sobrietate și contemplare; eremit, pustnic, sihastru; (antonim) cenobit.
2. (prin ext.) om care trăiește departe de societate, ducând o viață austeră și virtuoasă.
 

anahoretic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anacho-rétique)

1. de anahoret.
2. fig. modest, sărăcăcios.
 

anahoretism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anachorétisme)

1. mod de viață al anahoreților; ascetism.
 

anahoretic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anacho-rétique)

1. de anahoret.
2. fig. modest, sărăcăcios.
 

anahoretism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anachorétisme)

1. mod de viață al anahoreților; ascetism.
 

ascetism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ascétisme)

1. mod de viață prin austeritate; anahoretism, asceză.
2. doctrină etico-religioasă care propovăduiește ascetismul (1).