OK
X
contemplare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (contempla)
1.
acțiunea
a
de
(se)
contempla.
2.
(fig.)
atitudine
de
meditație,
de
observare
pasivă
a
fenomenelor.
anahoret, -ă
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (fr. anachorète, lat. anachoreta)
1.
religios
care
duce,
retras
în
singurătate,
o
viață
de
sobrietate
și
contemplare;
eremit,
pustnic,
sihastru;
(antonim)
cenobit.
2.
(prin
ext.)
om
care
trăiește
departe
de
societate,
ducând
o
viață
austeră
și
virtuoasă.
budism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. bouddhisme)
1.
religie
asiatică,
care,
considerând
viața
un
izvor
de
iluzii
și
suferințe,
propovăduiește
renunțarea
la
orice
plăceri
și
atingerea
repaosului
absolut
(nirvana)
prin
contemplare
și
asceză.
compuncțiune
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. componction)
1.
(religie)
durere,
regretul
de
a-l
fi
jignit
pe
Dumnezeu;
contrițiune,
pocăință.
2.
atitudine,
care
poate
fi
afectată
și
ostentativă,
de
regret,
umilință,
contemplare.
3.
(ironic)
aer
solemn
ușor
ridicol,
gravitate
afectată
sau
exagerată.
contemplație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. contemplation, lat. contemplatio)
1.
actul
de
a
contempla,
de
a
observa
cu
atenție;
contemplare.
2.
stare
de
fericire,
detașare
de
realitate,
visare.
3.
concentrarea
minții
asupra
subiectelor
intelectuale
sau
religioase;
meditație.
extaz
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. extase, gr. ekstasis)
1.
stare
emoțională
de
exaltare,
care
se
naște
din
contemplarea
unor
lucruri
extraordinare
și
în
care
toate
preocupările
și
sentimentele
dispar
în
fața
unui
singur
sentiment
dominant
de
admirație.
2.
afecțiune
nervoasă
în
care
bolnavul,
sub
imperiul
unei
idei
fixe,
nu
mai
are
senzații.
3.
admirație
profundă,
încântare.
isihast, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. hésychaste)
1.
I.
(religie)
referitor
la
isihasm
sau
la
practica
acestuia.
2.
II.
adept
al
isihasmului.
3.
religios
care
practică
isihasmul.
4.
ascet
grec
din
secolul
al
XI-lea
care
căuta
contemplarea
divină
prin
singurătate,
imobilitate
și
exerciții
de
respirație.