Dictionar

măciucă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (matteuca)

1. bâtă lungă și groasă, cu măciulie la unul dintre capete, uneori ferecată, folosită în trecut ca armă de luptă; lovitură dată cu o asemenea bâtă.
2. (prin restr.) parte îngroșată a unei măciuci, a unui baston etc.
3. (sport) obiect cu care se execută exerciții de mobilitate, de îndemânare etc. într-una din probele de gimnastică ritmică.
 

capitat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. capitatus, fr. capité)

1. (bot., anat.; despre un organ) care se termină cu un fel de măciucă.
 

claviform, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. claviforme)

1. (bot.) (despre unele organe) îngroșat dinspre bază spre vârf.
2. în formă de măciucă; clavat, măciucos.
 

matracă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. matraque)

1. baston noduros în formă de măciucă.
2. baston de lemn (cauciuc) folosit de forțele de poliție.
 

ciomag

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (tc. çomak, çumak)

1. băț gros (noduros), uneori cu măciulie sau întărit cu fier la unul din capete; bâtă, măciucă, ghioagă.
2. lovitură, bătaie cu bâta.
3. tăvălug de treierat.
4. (pop.) organ genital al armăsarului (sau al calului).
5. (fig.) a ști de ~ = a ști de frică.
 

CORINO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (grec. koryne „toiag, măciucă”)

1. „măciucă, bâtă, globulos, clavat”.
 

CLAVI- (2)

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (lat. clava „retevei, măciucă”)

1. „măciucă, îngroșat”.