Dictionar

maistru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Meister)

1. muncitor cu calificare superioară într-o meserie etc.
2. instructor, îndrumător al instruirii practice a ucenicilor, elevilor sau muncitorilor tineri.
 

capelmaistru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kapellmeister)

1. prim interpret (violonist) al unei orchestre.
2. dirijor al unei orchestre mici, al unei fanfare.
 

concertmaistru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Konzertmeister)

1. prim violonist al unei orchestre.
 

contramaistru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. contremaître)

1. șef de atelier, muncitor șef de sector într-o întreprindere industrială.
2. (în trecut) grad de subofițer în marină.
 

apprenti

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apprenti)

1. (livr.) tânăr care învață o meserie sub îndrumarea unui instructor, unui maistru.
2. (fig.) începător.
 

armurier

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. armurier)

1. cel care fabrică, repară sau vinde arme (de foc).
2. (maistru militar) specialist în verificarea și repararea armamentului.