dirijor, -oare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (dirija + -or)

1. cel care conduce o orchestră, un cor.

dirijoral, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (dirijor + -al)

1. referitor la dirijor, de dirijor.

dirijorat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (dirijor + -at)

1. arta conducerii unui ansamblu muzical în procesul interpretării; dirijat.

femeie-dirijor

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (femeie + dirijor)

1. femeie care conduce o orchestră sau un cor; dirijoare, șefă de orchestră.

baghetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. baguette)

1. bețișor; nuielușă.
2. vergea subțire folosită de dirijori; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor.
3. băț de lemn sau de metal servind la punerea în vibrație a unor instrumente de percuție.
4. partea de lemn a arcușului.
5. dungă colorată care împodobește uneori ciorapii pe partea exterioară.
6. piesă cilindrică, subțire, a unui mecanism, a unei mașini.
7. mulură mică cu secțiunea semicirculară, netedă sau decorată, de culoare diferită de cea a mulurii principale, cu care se decorează un element arhitectonic.
8. element ornamental așezat lateral pe o pagină de carte, de catalog etc.
9. pâine lungă și subțire.

capelmaistru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kapellmeister)

1. prim interpret (violonist) al unei orchestre.
2. dirijor al unei orchestre mici, al unei fanfare.

dirijat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (dirija + -at)

1. arta conducerii unui ansamblu muzical în procesul interpretării: dirijorat.
2. disciplină care studiază tehnica acestei arte.

dirijoral, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (dirijor + -al)

1. referitor la dirijor, de dirijor.

lider

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. leader)

1. conducător al unui partid politic, al unei organizații obștești.
2. dirijor, șef al unei orchestre de jaz sau al unei secții instrumentale.
3. echipă, sportiv care se găsește în fruntea unei competiții.
4. (mar.) tip de navă conducătoare a unei flotile de nave ușoare.

pupitru

Parte de vorbire:  s.N.  
Etimologie: (fr. pupitre)

1. masă cu suprafața înclinată, pe care se poate scrie, citi etc.
2. cutie cu capac înclinat, care se așază pe o catedră, pe o masă.
3. suport pentru partiturile muzicale.
4. la ~ = la conducerea unei orchestre, cu dirijor.
5. ~ de comandă = tablou, instalație pe care sunt montate comenzile pentru controlul și dirijarea unui proces tehnologic.