Dictionar

enigmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. énigme, lat. aenigma, gr. ainigma)

1. lucru greu de înțeles, de lămurit; taină, mister.
2. ghicitoare.
3. joc distractiv (în versuri), ca o ghicitoare; șaradă.
 

enigmatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. énigmatique)

1. care constituie o enigmă; tainic, misterios.
 

cabalistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cabalistique)

1. care aparține cabalei.
2. magic, enigmatic.
3. obscur.
 

enigmatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. énigmatique)

1. care constituie o enigmă; tainic, misterios.
 

enigmistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. enigmistico, /II/ enigmistica)

1. adj. referitor la enigmistică; cu caracter de enigmă.
2. s. f. știința jocurilor distractive (rebus, momoverbe, criptograme etc.).
 

-GRIF

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -griphe, cf. gr. griphos „ghicitoare, enigmă”)

1. „enigmă”.
 

hipocren

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Hippokrene)

1. enigmă în care soluția (o zicală, o expresie cunoscută) se obține prin interpretarea unei ilustrații.
 

ilustriverb

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ilustra + -verb/2/)

1. enigmă inspirată din folclor, reprezentând un proverb, o expresie ilustrată, cu o cheie care redă numărul și poziția fiecărui cuvânt.