Dictionar

ocluziune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. occlusion, lat. occlussio)

1. închidere, astupare a unui orificiu, a unui canal; obstrucție.
2. ~ intestinală = oprirea, întreruperea tranzitului intestinal.
3. închidere a canalului fonator într-un anumit punct al lui în timpul pronunțării unei consoane.
4. (met.) stadiul final al evoluției unui ciclon.
5. bulă de gaz într-o piesă de metal după turnare.
 

-CLIZĂ (1)

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -clise, cf. gr. kleisis „închidere, împrejmuire”)

1. „închidere, ocluziune”.
 

corecliză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coréclise)

1. ocluziune, închidere patologică a pupilei.
 

glotalizat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. glottalisé)

1. (despre consoane) articulat prin ocluziune glotală.
 

oclusiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. occlusif)

1. (consoană) care se articulează prin ocluziunea canalului fonator, urmată de o explozie (4); (consoană) explozivă.
 

volvulus

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. volvulus)

1. (med.) ocluziune intestinală provocată de o răsucire a intestinului subțire sau a colonului pelvian; ileus.