OK
X
dement, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. dément, lat. demens)
1.
adj.,
s.
m.
f.
alienat
mintal.
2.
adj.
de
om
nebun;
demențial.
demență
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. démence, lat. dementia)
1.
alienație
mintală,
nebunie.
2.
(fig.)
surescitare
intensă
(vecină
cu
nebunia).
demențial, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. démentiel)
1.
care
ține
de
demență;
referitor
la
demență
sau
la
demenți;
dement.
2.
(figurat)
care
este
excesiv,
foarte
derezonabil;
caracterizat
prin
nebunie,
ridiculitate,
impracticabilitate.
3.
(argotic)
extrem
de
bun.
acenestezie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (engl. acenesthesia)
1.
absența
sentimentului
de
existență
fizică,
în
demențe.
alienație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. aliénation, lat. alienatio)
1.
tulburare
gravă
a
funcțiilor
psihice;
nebunie;
demență.
aprosexie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. aprosexie)
1.
slăbire
a
atenției,
în
stări
confuzionale,
demențe
și
oligofrenii.
dement, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. dément, lat. demens)
1.
adj.,
s.
m.
f.
alienat
mintal.
2.
adj.
de
om
nebun;
demențial.
demențial, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. démentiel)
1.
care
ține
de
demență;
referitor
la
demență
sau
la
demenți;
dement.
2.
(figurat)
care
este
excesiv,
foarte
derezonabil;
caracterizat
prin
nebunie,
ridiculitate,
impracticabilitate.
3.
(argotic)
extrem
de
bun.
folie 2
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. folie)
1.
nebunie,
demență.
2.
(fam.)
lucru
extraordinar,
grozăvie,
teribilitate.