Dictionar

coreean, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. coréen)

1. (locuitor) din Coreea.
2. (s. f.) limbă din familia altaică vorbită de correni.
 

chun

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Chun)

1. monedă divizionară în Coreea, a suta parte dintr-un won.
 

coreean, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. coréen)

1. (locuitor) din Coreea.
2. (s. f.) limbă din familia altaică vorbită de correni.
 

mahayana

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mahayana)

1. formă evoluată a budismului, apărută în India septentrională și răspândită mai ales în China, Coreea și Japonia, care a introdus dogma despre rai și un ritual fastuos.
 

mandarin 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mandarin)

1. demnitar indigen din Indochina; înalt funcționar din China feudală și Coreea.
2. intelectual cultivat, cu personalitate, influent, cu multe titluri.
3. (ir.) personaj important.
 

nord-coreean, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. nord-coréen)

1. (locuitor) din Coreea de Nord.
 

sud-coreean, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. sud-coréean)

1. (locuitor) din Coreea de Sud.