Dictionar

alchină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Alkine)

1. hidrocarbură aciclică nesaturată, cu o triplă legătură.
 

chinaldină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. quinaldine)

1. substanță din gudronul de huilă, folosit în sinteza coloranților.
 

chinchină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. quinquina)

1. arbore tropical din a cărui scoarță se extrage chinina.
 

cochinchina

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. cochinchina)

1. rasă de găini originară din China, cu penaj bogat care îmbracă și picioarele.
 

damaschina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. damasquiner)

1. a îmbrăca în damasc.
2. a încrusta în oțel, în fier, fildeș sau os firicele de aur sau de argint.
 

deus ex machina

Parte de vorbire:  loc. s.n.  
Etimologie: (lat. deus ex machina, zeul din maşinărie)

1. expresie pentru rezolvarea neverosimilă a unor situații dificile.
2. întâmplare sau persoană apărută la momentul potrivit.
 

arlechinesc, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. arlechinesco)

1. care are caracterul sau manierele unui arlechin; (ca) de arlechin, caraghios; bufon, buf.
2. care se referă la arlechinadă.
 

astrolatrie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. astrolâtrie)

1. (în vechile religii) închinare la stele; adorația astrelor.
 

azalee

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. azalée)

1. (botanică) în sens larg, sinonim cu rododendron, și fostul nume al mai multor plante din genul Rhododendron; numele vernacular desemnează astăzi așa-numiții rododendroni „chinezi” (cu frunze caduce) și rododendronii mici de interior veșnic verzi, numiți „japonezi”.
2. (botanică) arbust ornamental, originar din China, cu flori roșii, roz sau albe.
 

bonzai

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bonzaï)

1. arbore pitic, plantat în ghiveci.
2. arta cultivării și creșterii arbuștilor pitici în China și Japonia.
 

chinez, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (China + -ez)

1. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din China.
2. adj. care aparține Chinei sau chinezilor.
3. arta ~ă = artă dezvoltată în China, prezentând o arhitectură specifică (pagode, temple) cu o bogată decorație pictată, o sculptură în bronz, jad, fildeș, legată de cult, pictură pe mătase (suluri), sau pe zidurile templelor etc.
4. (s. f.) limbă din familia de limbi sino-tibetane vorbită de chinezi.
 

chinezărie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chinoiserie)

1. obiect de artă provenind din China.