Dictionar

erezie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hérésie, lat. haeresis)

1. concepție, opinie religioasă, filozofică sau politică contrară dogmelor, principiilor esențiale ale unei doctrine oficiale.
2. (fig.) rătăcire, abatere, greșeală, eroare.
 

adopțianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adoptianisme)

1. erezie răspândită mai ales în Spania, în sec. VIII, potrivit căreia Isus era doar un fiu adoptiv.
 

angelolatrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. angélolâtrie)

1. erezie care constă în adorarea îngerilor.
 

docet, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. docète)

1. adept al docetismului, erezie de la începuturile bisericii creștine, care susținea că Iisus Cristos nu ar fi fost om decât în aparență.
 

docetism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. docétisme)

1. erezie de la începuturile bisericii creștine care susținea că Isus Cristos nu ar fi fost un om decât în aparență.
 

messalinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie:

1. erezie din sec. XIV care urmărea unirea extatică cu trupul de lumină al lui Cristos.
 

relaps, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. relaps, lat. relapsus)

1. (cel) recăzut în erezie, în necredință.