Dictionar

revocație

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. révocation, lat. revocatio)

1. acțiunea de a revoca și rezultatul ei; anulare, vorbind despre un lucru sau un act; demitere, vorbind despre o persoană; revocare.
2. retragere a unei afirmații, a unui cuvânt etc.; revenire asupra celor spuse sau scrise; retractare, revocare.
3. (var.) revocațiune, (rar) revocăciune.
 

revocatoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. révocatoire)

1. prin care se revocă; care revocă.
2. (var.) revocator.
 

amovibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amovible)

1. (despre funcționari) care poate fi revocat, înlocuit, mutat.
2. (despre piese, organe de mașină etc.) mobil.
 

irevocabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. irrévocable, lat. irrevocabilis)

1. (și adv.) care nu poate fi revocat, schimbat; hotărât definitiv.
 

revocabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. révocable, lat. revocabilis)

1. care poate fi revocat.
 

revocatoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. révocatoire)

1. prin care se revocă; care revocă.
2. (var.) revocator.
 

revocație

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. révocation, lat. revocatio)

1. acțiunea de a revoca și rezultatul ei; anulare, vorbind despre un lucru sau un act; demitere, vorbind despre o persoană; revocare.
2. retragere a unei afirmații, a unui cuvânt etc.; revenire asupra celor spuse sau scrise; retractare, revocare.
3. (var.) revocațiune, (rar) revocăciune.
 

rechemare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (rechema)

1. acțiunea de a rechema și rezultatul ei; chemare înapoi.
2. (înv.) acțiunea prin care se aduce înapoi cineva; revocare (a unui ambasador, a unui diplomat etc.). din postul încredințat; rapel.
3. (sintagmă) scrisoare de ~ = scrisoare prin care un diplomat este revocat din postul său și rechemat în țară.