Dictionar

sfărâmabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (sfărâma + -bil)

1. care poate fi sfărâmat, zdrobit.
2. (anton.) nesfărâmabil.
 

sfărâmător

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (sfărâma + -ător)

1. mașină sau unealtă folosită pentru sfărâmarea diverselor materiale; berbec.
2. (Transilvania) unealtă folosită pentru dezghiocarea boabelor de porumb de pe știuleți.
 

sfărâmător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (sfărâma + -tor)

1. (rar) distrugător.
2. (var.) sfărmător, sfrâmător.
 

brecie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Breccie, it. breccia)

1. rocă detritică rezultată prin cimentarea grohotișurilor, a sfărâmăturilor altor roci dure.
 

brizură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. brisure)

1. sfărâmătură a unui aliment.
2. despicătură, crăpătură într-un obiect spart; fragment de obiect spart.
 

casant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cassant)

1. care se sparge sau se sfărâmă ușor; casabil, fragil.
2. (fig.; despre modul de a vorbi al cuiva) tăios.
3. care posedă un caracter ferm, categoric; hotărât.
4. (anton.) incasant.
 

CLAST(O)-, -clast, -clastie, -clazie

Parte de vorbire:  afix  
Etimologie: (fr. clast/o/-, -claste, -clastie, -clasie, cf. gr. klastos „spart”)

1. „sfărâmat, dezintegrat”.
 

concasa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. concasser, lat. conquassare)

1. a sfărâma un material solid, a fărâmița.
 

concasor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concasseur)

1. utilaj de sfărâmat materiale (semi)dure, în industriile extractive sau de prelucrare.