Dictionar

casabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cassable)

1. care se poate sparge; casant.
2. (despre o hotărâre judecătorească) care poate fi anulat în urma unui recurs.
3. (anton.) incasabil.
 

casabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cassable)

1. care se poate sparge; casant.
2. (despre o hotărâre judecătorească) care poate fi anulat în urma unui recurs.
3. (anton.) incasabil.
 

casant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cassant)

1. care se sparge sau se sfărâmă ușor; casabil, fragil.
2. (fig.; despre modul de a vorbi al cuiva) tăios.
3. care posedă un caracter ferm, categoric; hotărât.
4. (anton.) incasant.
 

incasabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incassable)

1. care nu se sparge (ușor); incasant.
2. se spune despre o hotărâre judecătorească care nu poate fi atacată cu recurs.
3. (anton.) casabil.
 

osmiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. osmium)

1. metal alb-argintiu, foarte dur, casabil, greu fuzibil, în natură împreună cu platina.
 

plexiglas

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Plexiglas, fr. plexiglas)

1. material plastic, transparent și incasabil, înlocuitor al sticlei; polimetacrilat, stiplex.
 

ruteniu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ruthénium)

1. metal cenușiu, asemănător cu platina, foarte refractar, casabil și greu fuzibil, folosit la elaborarea unor aliaje, pentru contacte electrice etc.