Dictionar

turcalău

Parte de vorbire:  s.m. (regional)  
Etimologie: (turc + -alău)

1. persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară de acolo; turc.
 

azerbaidjan, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (după fr. azerbaïdjanaise)

1. adj., s.m.f. (locuitor) din Azerbaidjan; azer.
2. (s. f.) limbă turcă din familia altaică, vorbită de azerbaidjeni.
 

kurd, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. kurde)

1. (locuitor) din Turcia, Iran, Irak și alte țări învecinate.
2. (s. f.) limbă turcă vorbită de kurzi.
 

turanian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. touranien)

1. I. care privește, care aparține, care este specific unui grup de popoare care trăiesc în Asia Centrală, la nord de Iran; turanic.
2. care aparține popoarelor turce și uralo-altaice, privitor la aceste popoare; turanic.
3. II. persoană (sau popor) de origine turcă sau uralo-altaică; turan.
 

turanic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. turanisch)

1. (locuitor) din Rusia meridională și din Turkmenia; turanian.
2. limbi ~ce = grup de limbi: turca și mongola.
 

turcic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (turc + -ic)

1. limbi ~ce = familie de limbi altaice (turca, tătara) vorbite din sud-estul Europei până în Siberia și China.
 

turcism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (turc + -ism)

1. cuvânt, expresie împrumutate din limba turcă.