fenomenologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. phénoménologie)

1. studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, așa cum se manifestă ele în timp și spațiu.
2. (la Hegel) descrierea istoriei spirituale a conștiinței, care se ridică de la certitudinea senzorială la „știința absolută”.
3. curent filozofic idealist, întemeiat de E. Husserl, care reduce „obiectul” la „fenomen”, considerat ca esență de ordin spiritual și ca dat ultim și nemijlocit al conștiinței, independent de existența obiectivă și de experiența senzorială.

-LOGIE (1)

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (gr. logia „teorie, discurs”)

1. „știință, studiu, cercetare”.

GNOSEO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (gr. gnosis, -eos „cunoaștere”)

1. „știință, cunoaștere”.

SCIENTO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (lat. scientia „cunoaștere, știință”)

1. „știință”.