OK
X
filozofic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr philosophique, lat. philosophicus)
1.
referitor
la
filozofie.
abstract, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1.
adj.
gândit
în
mod
separat
de
ansamblul
concret,
real.
2.
în
~
=
pe
bază
de
deducții
logice;
exprimat
(prea)
general,
teoretic;
(despre
un
proces
de
gândire)
greu
de
înțeles;
(mat.)
număr
~
=
număr
căruia
nu
i
se
alătură
obiectul
numărat;
artă
~ă
=
curent
apărut
în
artele
plastice
europene
la
începutul
sec.
XX,
care
se
caracterizează
prin
intelectualizarea,
reducția
abstractă
și
încifrarea
imaginii;
abstracționism.
3.
s.
n.
parte
de
vorbire
provenită
prin
derivare
cu
sufixe
sau
prin
conversiuni
de
la
o
altă
parte
de
vorbire,
având
un
sens
abstract.
4.
~
verbal
=
substantiv
care
provine
de
la
un
verb,
denumind
acțiunea
acestuia.
5.
categorie
filozofică
desemnând
cunoașterea
proprietăților
esențiale
și
generale.
alexandrin, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)
1.
referitor
la
civilizația
elenistică
din
Alexandria;
din
epoca
elenistică.
2.
școala
~ă
=
numele
mai
multor
școli
filozofice
de
orientare
mistică
și
eclectică
din
perioada
elenismului
târziu.
3.
de
o
subtilitate
excesivă.
4.
artă
~ă
=
artă
greacă
din
epoca
elenistică
în
Egiptul
ptolemeic;
vers
~
(și
s.
m.)
=
vers
iambic
de
12
silabe,
cu
cezură
la
mijloc,
specific
poeziei
clasice
franceze;
poezie
~ă
=
poezie
de
tip
rafinat,
erudit,
uneori
ezoteric,
proprie
epocii
alexandrine.
alexandrinism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. alexandrinisme)
1.
ansamblu
de
manifestări
ale
civilizației
elenistice
din
Alexandria.
2.
sistem
filozofic
al
școlii
alexandrine.
3.
stil
ornat,
subtil
și
uneori
obscur,
propriu
poeților
greci
din
epoca
alexandrină.
4.
caracter
rafinat,
erudit,
subtil
și
decadent
al
unei
arte,
al
unei
filozofii.
anistorism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (anistor/ic/ + -ism)
1.
atitudine
filozofică
ce
tinde
să
substituie
studiul
concret-istoric
al
realităților
sociale
prin
speculații
abstracte.
antifilozofic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. antiphilosophique)
1.
împotriva
filozofiei,
nefilozofic.
antropocentric, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. anthropocentrique)
1.
privitor
la
antropocentrism,
care
aparține
antropocentrismului
(doctrină
care
plasează
omul
în
centrul
Universului).
2.
care
constă
în
adoptarea
antropocentrismului
(vorbind
despre
un
sistem
filozofic
sau
cosmologic).