descriptiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. descriptif, lat. descriptivus)

1. care descrie; care conține o descriere; descriptic.
2. care acordă o mare importanță descrierii, care se străduiește să descrie pentru a produce un efect.
3. (literatură) reprezentând oamenii sau lucrurile prin trăsăturile lor exterioare.
4. (expr.) geometrie descriptivă = ramură a geometriei care folosește un mod de reprezentare plană a spațiului.
5. (lingvistică) care urmărește să descrie utilizarea efectivă, fără judecată normativă.
6. (substantivat) document care oferă o descriere detaliată a lucrărilor avute în vedere.

descriptivism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (descriptiv + -ism)

1. manierism literar care acordă o importanță exagerată amănuntelor descriptive, nesugestive.
2. sistem de critică literară care, în loc de a se pronunța asupra semnificațiilor și valorii operelor, se mărginește la o descriere a acestora.
3. curent în structuralismul lingvistic american care folosește metode mecaniciste de descriere a limbilor din punct de vedere formal și fiziologic, fără cercetarea dezvoltării lor istorice.

descriptivist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. descriptiviste)

1. I. referitor la descriptivism sau la lingviștii care folosesc această metodă de descriere a unei limbi.
2. II. specialist, adept al descriptivismului.

areografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aréographie)

1. studiu descriptiv al răspândirii plantelor.

botanografie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. botanographie)

1. descrierea plantelor; botanică descriptivă.

cefaloscopie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. céphaloscopie)

1. (med.) examinare, după sistemul lui Gall, a capului pentru a deduce starea facultăților intelectuale.
2. (NOTĂ) examinarea capului cuprinde o parte descriptivă (cefaloscopie) și o parte metrică (cefalometrie).

descriptiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. descriptif, lat. descriptivus)

1. care descrie; care conține o descriere; descriptic.
2. care acordă o mare importanță descrierii, care se străduiește să descrie pentru a produce un efect.
3. (literatură) reprezentând oamenii sau lucrurile prin trăsăturile lor exterioare.
4. (expr.) geometrie descriptivă = ramură a geometriei care folosește un mod de reprezentare plană a spațiului.
5. (lingvistică) care urmărește să descrie utilizarea efectivă, fără judecată normativă.
6. (substantivat) document care oferă o descriere detaliată a lucrărilor avute în vedere.

descriptivism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (descriptiv + -ism)

1. manierism literar care acordă o importanță exagerată amănuntelor descriptive, nesugestive.
2. sistem de critică literară care, în loc de a se pronunța asupra semnificațiilor și valorii operelor, se mărginește la o descriere a acestora.
3. curent în structuralismul lingvistic american care folosește metode mecaniciste de descriere a limbilor din punct de vedere formal și fiziologic, fără cercetarea dezvoltării lor istorice.

descriptivist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. descriptiviste)

1. I. referitor la descriptivism sau la lingviștii care folosesc această metodă de descriere a unei limbi.
2. II. specialist, adept al descriptivismului.