ancadrament

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. encadrement)

1. (arhit.) ceea ce înconjoară o deschidere; (prin ext.) ceea ce înconjoară ca un cadru.
2. ceea ce constituie cadrul unei gravuri, unui tablou etc.
3. chenar sau cadru decorativ care înconjoară o ușă, o fereastră.
4. bordură îngustă de cărămidă, împrejmuire de vegetație care mărginește un spațiu plantat.
5. ansamblu de clădiri sau de plantații care înconjoară o piață.

constativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. constatif)

1. (lingv.; despre o frază) care se mărginește a descrie evenimentul.

contur

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contour)

1. linie închisă care mărginește o suprafață, un corp, un obiect.
2. reprezentare grafică a unei astfel de linii.
3. (pl.) curbe sinuoase.

descriptivism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (descriptiv + -ism)

1. manierism literar care acordă o importanță exagerată amănuntelor descriptive, nesugestive.
2. sistem de critică literară care, în loc de a se pronunța asupra semnificațiilor și valorii operelor, se mărginește la o descriere a acestora.
3. curent în structuralismul lingvistic american care folosește metode mecaniciste de descriere a limbilor din punct de vedere formal și fiziologic, fără cercetarea dezvoltării lor istorice.

hinterland

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Hinterland)

1. regiune învecinată cu un teritoriu dominat de un stat imperialist și folosit ca bază a unor acțiuni expansioniste; (p. ext.) coloniile și țările dependente de metropolă.
2. regiune în spatele unui port din care provin produsele exportate sau în care se expediază mărfurile importate.
3. bloc continental, rigid din punct de vedere tectonic, care mărginește un geosinclinal și care, când acesta intră în faza de orogeneză, rămâne în spatele sistemului muntos.

limită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. limite, lat. limes, -itis)

1. valoare extremă (maximă sau minimă) a unei mărimi.
2. ceea ce mărginește ceva; hotar; margine.
3. la ~ = în caz extrem.
4. cel mai înalt sau cel mai profund ton pe care-l poate emite o voce, un instrument.
5. (mat.) valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile.
6. (fig.) punct până la care pot ajunge posibilitățile cuiva.