universal

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT universalis
2. FR universel
3. EN universal; general
4. DE allgemein; universal
5. RU универсaльный; общий
6. HU általános, egyetemes

universal, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. univesel, lat. universalis)

1. adj. care se extinde la întregul univers, care cuprinde tot ce există.
2. comun unei totalități cuprinzătoare de entități; general.
3. (log.; despre judecăți) al cărei predicat se referă la întreaga sferă a subiectului.
4. mondial.
5. care posedă cunoștințe din toate domeniile, care are o cultură generală vastă.
6. (despre unelte, aparate) care poate fi folosit la mai multe operații.
7. s. n. mandrină de strung.

universalii

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. universalia)

1. (fil.) denumire dată de scolastici noțiunilor generale.

universalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. universalisme)

1. universalitate.
2. denumire dată teoriilor filozofice care afirmă existența unei realități ca un tot unit, universal.
3. direcție idealistă în etică care promovează ideea unei morale unice, general-umane, în cadrul societății.

universalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. universaliste)

1. I. referitor la universalism.
2. care este în favoarea universalismului.
3. care privește întreaga lume, toți oamenii.
4. care se adresează tuturor, fără deosebire
5. II. adept al universalismului.

universalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. universalité, lat. universalitas)

1. caracterul a ceea ce este universal; universalism.
2. totalitate, generalitate.
3. (jur.) caracter al acelor reguli care se aplică fără nici o discriminare și în mod egal în toate statele.
4. caracterul unei organizații internaționale de a fi deschisă tuturor statelor lumii care-i acceptă statutul.

universaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. universaliser)

1. a face ceva să devină universal, a răspândi în întreaga lume.
2. (log.) a considera sub aspect universal, a generaliza.

alchimist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. alchimiste)

1. practicant al alchimiei (practică de cercetare în vogă în Evul Mediu și care s-a dezvoltat în cele din urmă în chimie) care își petrecea viața căutând un elixir al nemuririi, un panaceu universal și/sau o piatră filozofală capabilă să transmute metalele comune în aur.
2. (var.) (înv.) alhimist.

arhetip

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. archétype, lat. archetypum)

1. (fil.; la Platon) modelul prim, inițial, ideal al obiectelor sensibile, considerate ca reprezentări imperfecte și copii ale sale.
2. fiecare din modulii ancestrali universali ai intuiției și intelectului care apar, potrivit psihologiei abisale, în vis și în mituri.
3. tip originar, prim.
4. original (manuscris, operă) după care se fac reproduceri.

atracție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. attraction, lat. attractio)

1. înclinație puternică spre cineva sau ceva.
2. farmec.
3. tendință de apropiere a două elemente lingvistice.
4. (fiz.) forță care tinde să apropie corpurile.
5. ~ universală = proprietate a tuturor corpurilor din univers de a se atrage reciproc; gravitație.
6. (pl.) distracție, petrecere, amuzament.
7. număr de ~ = număr din programul unui varieteu, al unui circ.

big-store

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. big store)

1. magazin universal mare; supermagazin, supermarket.

categoremă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catégorème)

1. (log.; la Aristotel) noțiune universală care servește la stabilirea unor relații între lucruri.

catolicitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catholicité)

1. caracter catolic, universal.
2. totalitatea credincioșilor catolici.