abrupt, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abrupt, lat. abruptus)

1. I. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.
2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.
3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.
4. II. formă de relief abruptă.
5. porțiune de teren cu pantă foarte înclinată.

declivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déclivité, lat. declivitas)

1. unghi format de o dreaptă înclinată cu planul orizontal.
2. înclinare pe o porțiune limitată a unui teren, a unei șosele sau a unei căi ferate.

eșarpă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. écharpe)

1. direcție de tragere, înclinată față de front și care străbate în diagonală poziția inamică.

pupitru

Parte de vorbire:  s.N.  
Etimologie: (fr. pupitre)

1. masă cu suprafața înclinată, pe care se poate scrie, citi etc.
2. cutie cu capac înclinat, care se așază pe o catedră, pe o masă.
3. suport pentru partiturile muzicale.
4. la ~ = la conducerea unei orchestre, cu dirijor.
5. ~ de comandă = tablou, instalație pe care sunt montate comenzile pentru controlul și dirijarea unui proces tehnologic.

raña

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp. raña)

1. suprafață de eroziune ușor înclinată, acoperită cu pietrișuri de cuarț; glacis.

rapid, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. rapide, lat. rapidus)

1. adj. (și adv.) care se petrece, se execută cu repeziciune; repede.
2. foarte înclinat, pieptiș.
3. tren ~ (și s. n.) = tren de mare viteză, care oprește numai în stațiile foarte importante.
4. s. n. canal cu pantă accentuată care racordează două înălțimi diferite.
5. sector al unui curs de apă cu pantă foarte accentuată.
6. suprafață puternic înclinată, abruptă; povârniș.
7. (geol.) cataractă.