Dictionar

proprietar, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. propriétaire, lat. proprietarius)

1. cel care deține dreptul de proprietate asupra unui bun; stăpân; cel care posedă un bun imobil.
 

proprietăreasă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (proprietar + -easă)

1. soție a unui proprietar.
2. femeie care deține ceva (în special bunuri imobiliare); proprietară.
3. persoană care închiriază unul dintre bunurile sale; proprietară.
4. (var.) (reg.) propietăreasă, (reg.) propiităreasă.
 

abstinență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abstinence, lat. abstinentia)

1. abținere de la anumite băuturi, alimente etc; abstențiune.
2. (sintagmă) (economie politică) teoria ~ei = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat.
3. ~ sexuală = abținere de la actul sexual.
 

achizitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acquisitif)

1. referitor la achiziție; care permite o achiziție.
2. (vorbind de o prescripție) care permite de a deveni proprietar.
 

acționariat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actionnariat)

1. sistem în care salariații unei întreprinderi sunt coproprietari ai unei părți din acțiuni.
 

apropriabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. appropriable)

1. care poate fi apropriat, însușit; transferabil altui proprietar.
 

armator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. armateur, it. armatore, lat. armator)

1. cel care armează o navă în scopuri comerciale; proprietar de nave.
2. miner specializat în armarea excavațiilor subterane.
 

bancher

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. banquier, it. banchiere)

1. posesor de capital bancar; proprietar, mare acționar al unei bănci
2. cel care ține banca2.