Dictionar

concilia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. concilier, lat. conciliare)

1. a soluționa un diferend pe cale amicală; a pune de acord.
2. (jur.) a încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților.
 

conciliator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. conciliatoire, /II/ conciliateur, lat. conciliator)

1. adj. care tinde spre un acord, spre împăcare; împăciuitor.
2. s. m. f. împăciuitorist.
 

ireconciliabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. irréconciliable, lat. irreconciliabilis)

1. care nu vrea să accepte reconcilierea; care refuză orice împăcare (cu cineva sau ceva); de neîmpăcat, nereconciliabil.
2. (antonime) reconciliabil, conciliabil.
 

modus vivendi

Parte de vorbire:  s.n. inv.  
Etimologie: (lat. modus vivendi, mod de existenţă)

1. mod de existență.
2. posibilitatea de împăcare a două părți aflate în litigiu.