Dictionar

isprăvnicat

Parte de vorbire:  s.n. (învechit)  
Etimologie: (ispravnic + -at)

1. conducere a unei instituții, a unui stat et cetera; cârmuire.
2. instituție care constituie forul administrativ și polițienesc dintr-un județ, reprezentând aici puterea centrală; prefectură.
 

isprăvniceasă

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (ispravnic + -easă)

1. soție de ispravnic.
2. (var.) (înv.) isprămniceasă.
 

isprăvnicel

Parte de vorbire:  s.m. (învechit)  
Etimologie: (ispravnic + -el)

1. administrator de moșie, subordonat al vătafului; (înv.) vechil.
2. ispravnic tânăr.
3. (var.) isprămnicel.
 

isprăvnicesc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (ispravnic + -esc)

1. privitor la ispravnic; care ține de ispravnic.
2. referitor la isprăvnicie; care aparține isprăvniciei.
 

isprăvnici

Parte de vorbire:  I. vb. intr. (înv.); II. vb. tr, refl. (înv.)  
Etimologie: (din ispravnic)

1. I. a administra, a conduce în calitate de ispravnic.
2. II. a face sau a deveni ispravnic.
 

isprăvnicie

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (ispravnic + -ie)

1. funcție de ispravnic; durata de exercitare a acestei funcții.
2. instituție condusă de un ispravnic; local unde se află această instituție.
3. birou al ispravnicului; prefectură.
 

isprăvnicie

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (ispravnic + -ie)

1. funcție de ispravnic; durata de exercitare a acestei funcții.
2. instituție condusă de un ispravnic; local unde se află această instituție.
3. birou al ispravnicului; prefectură.
 

isprăvniceasă

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (ispravnic + -easă)

1. soție de ispravnic.
2. (var.) (înv.) isprămniceasă.
 

isprăvnicel

Parte de vorbire:  s.m. (învechit)  
Etimologie: (ispravnic + -el)

1. administrator de moșie, subordonat al vătafului; (înv.) vechil.
2. ispravnic tânăr.
3. (var.) isprămnicel.
 

isprăvnicesc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (ispravnic + -esc)

1. privitor la ispravnic; care ține de ispravnic.
2. referitor la isprăvnicie; care aparține isprăvniciei.
 

isprăvnici

Parte de vorbire:  I. vb. intr. (înv.); II. vb. tr, refl. (înv.)  
Etimologie: (din ispravnic)

1. I. a administra, a conduce în calitate de ispravnic.
2. II. a face sau a deveni ispravnic.