Dictionar

recalcitrant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. récalcitrant)

1. încăpățânat, îndărătnic, nesupus; refractar.
 

recalcitranță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. récalcitrance)

1. faptul de a fi recalcitrant; încăpățânare, îndărătnicie.
 

insubordonat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. insubordonné)

1. nesupus, recalcitrant.
 

rebel, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. rebelle, lat. rebellis, germ. Rebello)

1. adj., s. m. f. participant la o rebeliune.
2. nesupus, recalcitrant.
3. adj. 1. (fig.; despre boli) care nu cedează în urma unui tratament medical; care se vindecă greu.
4. (despre păr) care nu stă pieptănat.
 

recalcitranță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. récalcitrance)

1. faptul de a fi recalcitrant; încăpățânare, îndărătnicie.
 

reluctant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. reluctant)

1. refractar, recalcitrant, îndărătnic.
 

remitență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rémittence)

1. remisiune (2).
2. împotrivire, rezistență la forță; (p. ext.) recalcitranță.
 

îndărătnic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (îndărăt + -nic)

1. care se încăpățânează, nu cedează (ușor); încăpățânat, recalcitrant; (prin ext.) stăruitor, perseverent.
2. (rar) rămas în urmă; dator, restanțier.
3. (var.) (reg.) îndărăpnic, (reg.) îndărăptnic.