Dictionar

îndărătnic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (îndărăt + -nic)

1. care se încăpățânează, nu cedează (ușor); încăpățânat, recalcitrant; (prin ext.) stăruitor, perseverent.
2. (rar) rămas în urmă; dator, restanțier.
3. (var.) (reg.) îndărăpnic, (reg.) îndărăptnic.
 

obstinație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. obstination, lat. obstinatio)

1. faptul de a fi atașat cu încăpățânare de o idee, un sentiment et cetera; îndărătnicie, tenacitate.
2. calitatea celui care este atașat de o idee, un sentiment etc.
3. (var. înv.) obstenație, obstinațiune.
4. (antonime) inconstanță, versatilitate.
 

recalcitrant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. récalcitrant)

1. încăpățânat, îndărătnic, nesupus; refractar.
 

recalcitranță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. récalcitrance)

1. faptul de a fi recalcitrant; încăpățânare, îndărătnicie.
 

reluctant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. reluctant)

1. refractar, recalcitrant, îndărătnic.
 

retiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. rétif)

1. îndărătnic; dificil, greu de stăpânit; (despre un animal) care nu vrea să înainteze.
 

retivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. rétivité)

1. starea sau caracterul a ceea ce este retiv; îndărătnicie.
2. parapsihoză prin refuzul de a executa diverse comenzi.