Dictionar

dolent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dolent, lat. dolens)

1. care se simte nefericit și manifestă un aer plângător sau o voce plângătoare; plângăreț; tânguitor, trist, jalnic.
 

ieremiadă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. jérémiade)

1. plângere frecventă și importună; tânguire (fără sfârșit).
 

lamenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. lamenter, lat. lamentari)

1. a se tângui, a se văicări.
 

lamento, -uri

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. lamento)

1. (muz.) piesă vocală în vechea operă italiană, cu caracter trist, tânguitor.
2. (etnologie) practica folclorică a „bocitului”, ritual larg răspândit în toate colțurile lumii, constând în a exprima durerea pentru moartea unei persoane în forme stabilite tradițional (plânsete, strigăte et cetera).
3. (la pl.) expresie insistentă a durerii; lamentație; plânsete.
 

văicăreală

Parte de vorbire:  s.f. (pop. și fam.)  
Etimologie: (văicări + -eală)

1. faptul de a se văicări; zgomot făcut de cel care se văicărește; tânguire, lamentare, plânset.
 

godi

Parte de vorbire:  vb. (regional)  
Etimologie: (godie)

1. (tr.) a cânta miresei cântece de rămas bun; (prin ext.) a deplânge mireasa.
2. (intr.) (despre mireasă) a se tângui, a se văita.
3. (var.) (reg.) a gogi.