Dictionar

blestemare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. blestema)

1. invocare a unei nenorociri (sau a mâniei divine) împotriva cuiva; blestem.
2. (înv.) vorbă sau expresie injurioasă; înjurătură.
3. (înv.) hulă.
 

anatemiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (după fr. anathémiser, anathématiser, lat. anathemisare)

1. a arunca anatema asupra cuiva; a pronunța o excomunicare împotriva cuiva.
2. a blestema, a declara ca aparținând răului.
 

damna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. damner, lat. damnare)

1. a condamna la chinurile infernului.
2. a blestema, a reproba.
 

damnabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. damnable, lat. damnabilis)

1. care merită să fie blestemat, condamnat.
 

damnat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. damné, lat. damnatus)

1. condamnat la chinurile infernului.
2. blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul public.
 

Hades

Parte de vorbire:  s. propriu  
Etimologie: (fr. hadés)

1. (mitologie) nume dat după moarte „împărăției sufletelor”; infern.
2. (ortodoxia răsăriteană) iadul ca loc de așteptare pentru sufletele blestemate înainte de judecata de apoi, după care pot fi aruncați în gheenă.
 

sacrileg, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (lat. sacrilegus)

1. (cel) care săvârșește un sacrilegiu; profanator; (prin ext.) nelegiuit, blestemat.
2. (acțiune) care încalcă ceva sacru.