OK
X
caton
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (fr. caton)
1.
om
foarte
înțelept,
cu
moravuri
austere,
de
o
cinste
desăvârșită.
2.
(var.)
cato,
catone.
catone
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (it. catone)
1.
om
de
o
virtute
severă;
cato,
caton.
catonian, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. catonien, lat. catonianus)
1.
care
are
caracterul
unui
caton;
demn
de
un
caton;
catonic,
sever,
rigid.
2.
regulă
~ă
=
principiu
de
drept
potrivit
căruia
validitatea
unui
legat
este
condiționată
de
supoziția
că
testatorul
a
murit
imediat
după
facerea
testamentului.
catonic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (it. catonico)
1.
demn
de
un
caton,
catonian;
aspru,
sever.
catonism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (cf. fr. catonisme)
1.
atitudine
austeră,
care
amintește
de
Cato,
și
moralism
intransigent
față
de
obiceiuri,
judecăți
etc.
catone
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (it. catone)
1.
om
de
o
virtute
severă;
cato,
caton.
catonian, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. catonien, lat. catonianus)
1.
care
are
caracterul
unui
caton;
demn
de
un
caton;
catonic,
sever,
rigid.
2.
regulă
~ă
=
principiu
de
drept
potrivit
căruia
validitatea
unui
legat
este
condiționată
de
supoziția
că
testatorul
a
murit
imediat
după
facerea
testamentului.
catonic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (it. catonico)
1.
demn
de
un
caton,
catonian;
aspru,
sever.
caton
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (fr. caton)
1.
om
foarte
înțelept,
cu
moravuri
austere,
de
o
cinste
desăvârșită.
2.
(var.)
cato,
catone.
cato
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (it. catone; prin antonomază de la Cato Cenzorul, politician roman (234-149 î.Hr.), devenit proverbial pentru severitatea sa)
1.
persoană
austeră,
cu
moravuri
rigide,
intransigent
cu
sine
și
cu
ceilalți;
caton.