Dictionar

intransigent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. intransigeant, it. intransigente)

1. care nu admite să facă concesii, compromisuri; neînduplecat; incoruptibil.
 

intransigență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intransigeance, it. intransigenza)

1. atitudine necruțătoare, refuz al compromisurilor.
 

ayatolah

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr., engl. ayatollah)

1. unul dintre cele mai înalte titluri acordate unui membru al clerului șiit; șef al religiei mahomedane șiite; (fig.) despot.
2. persoană deosebit de intransigentă pe un anumit subiect.
3. (var.) ayatollah.
 

culant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. coulant)

1. cu care te poți înțelege ușor; indulgent, ușor acomodabil.
2. care dovedește amabilitate, dărnicie; generos, mărinimos.
3. (despre stil) ușor și natural; fluid, curgător.
4. (antonime) intransigent, exigent, rigid.
 

inflexibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inflexible, lat. inflexibilis)

1. care nu se poate îndoi; neflexibil.
2. (fig.) neînduplecat, ferm, intransigent.
 

inflexibilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inflexibilité)

1. calitatea a ceea ce este inflexibil.
2. (fig.) fermitate, tărie, intransigență.
 

radicalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (germ. Radikalist)

1. I. referitor la radicalism; care adoptă radicalismul.
2. se spune despre o persoană, atitudine etc. care nu acceptă niciun compromis.
3. II. adept al radicalismului.
4. persoană foarte intransigentă, care nu acceptă niciun compromis.
 

radicaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. radicaliser, germ. radikalisieren)

1. a face să devină, a deveni radical, intransigent; a revoluționa.