OK
X
elucubrat, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.n.
Etimologie: (vb. elucubra)
1.
I.
(ieșit
din
uz)
elaborat
cu
multă
trudă.
2.
(ironic)
care
conține
enormități.
3.
II.
elucubrare.
elucubrație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. élucubration, lat. elucubratio)
1.
lucrare
compusă
cu
multă
osteneală
și
răbdare,
lucrând
ziua
și
noaptea;
elaborare
cu
multă
trudă
a
unei
opere;
elucubrat,
elucubrare.
2.
expunere
haotică;
divagație.
3.
(ironic)
spunere
a
unor
enormități;
elucubrat,
elucubrare.
4.
(depr.)
combinație,
lucrare
haotică
și
greoaie,
cu
idei
încâlcite,
absurde;
aberație.
elucubrativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (cf. fr. élucubratif)
1.
referitor
la
elucubrație;
(care
ține)
de
elucubrație.
elucubrație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. élucubration, lat. elucubratio)
1.
lucrare
compusă
cu
multă
osteneală
și
răbdare,
lucrând
ziua
și
noaptea;
elaborare
cu
multă
trudă
a
unei
opere;
elucubrat,
elucubrare.
2.
expunere
haotică;
divagație.
3.
(ironic)
spunere
a
unor
enormități;
elucubrat,
elucubrare.
4.
(depr.)
combinație,
lucrare
haotică
și
greoaie,
cu
idei
încâlcite,
absurde;
aberație.
fantasmagorie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. fantasmagorie)
1.
succesiune
de
imagini
vizuale
bizare,
neverosimile,
proprii
unei
imaginații
tulburate;
vedenie.
2.
efecte
artistice
prin
mijloace
extraordinare,
înșelătoare.
3.
idee
bizară;
aberație,
elucubrație.
elucubrare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (vb. elucubra)
1.
(ieșit
din
uz)
elaborare
cu
multă
trudă
a
unei
opere;
elucubrat,
elucubrație.
2.
(ironic)
spunere
a
unor
enormități;
elucubrat,
elucubrație.
elucubrativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (cf. fr. élucubratif)
1.
referitor
la
elucubrație;
(care
ține)
de
elucubrație.