Dictionar

indispoziție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. indisposition)

1. acțiunea, faptul de a (se) indispune; indispunere, (înv.) nedispozițiune.
2. lipsă de voie bună, proastă dispoziție; supărare.
3. ușoară stare de rău, ușoară alterare a sănătății; boală ușoară.
4. starea unei femei care are menstruație.
5. (var.) (înv.) indispozițiune.
 

indispoziție; boală

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT valetudo incommoda
2. FR malaise; dérangement
3. EN indisposition; sickness
4. DE Unwohlsein
5. RU недомоraние
6. HU rossz közérzet, rosszullét; betegség
 

indigestie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. indigestion, lat. indigestio)

1. indispoziție provocată de o digestie grea și manifestată prin dureri de cap, greață etc.
 

posomoreală

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (posomorî + -eală)

1. tristețe, melancolie; îngrijorare; indispoziție, posomorâre.
2. (rar) vreme mohorâtă, întunecată și ploioasă; (rar) posoceală.
3. (var.) posomorală.
 

indispunere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. indispune)

1. acțiunea, faptul de a (se) indispune.
2. lipsă de voie bună, proastă dispoziție.
3. stare a celui ușor bolnav, boală ușoară.
4. (sinon.) indispoziție.
 

dălăceală

Parte de vorbire:  s.f. (regional)  
Etimologie: (dălăci)

1. indispoziție fizică sau psihică.
 

amețitură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ameți + -itură)

1. tulburare a echilibrului stării fizice a unei persoane (din cauza bolii, a indispoziției, a emoției); amețeală.