Dictionar

plăcuță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (placă + -uță)

1. diminutiv al lui placă; placă (mică).
 

agasa

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. agacer)

1. a provoca o senzație iritantă și în general neplăcută prin insistență; a plictisi cu insistențele; a enerva, a irita, a exaspera.
2. (antonim) a calma.
 

agasant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agaçant)

1. care agasează, care enervează.
2. care provoacă o senzație neplăcută sau o stare de iritare.
3. (antonime) agreabil, calmant.
 

amabile

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. amabile)

1. (muzică) marchează o execuție grațioasă și plăcută.
 

ambienta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (ambient)

1. a crea un ambient, o ambianță (plăcută).
 

blacheu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. blackey)

1. plăcuță de oțel în vârful și la tocul încălțămintei.
 

catifelin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (catifel/at/ + -in)

1. care are aspectul și finețea plăcută la pipăit a catifelei; catifelat.