Dictionar

catifelat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. velouté)

1. cu înfățișarea și finețea catifelei; catifelin.
2. (fig.; despre sunete, voce) plăcut, cald, mângâietor.
 

catifelin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (catifel/at/ + -in)

1. care are aspectul și finețea plăcută la pipăit a catifelei; catifelat.
 

diftină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. duvetine)

1. țesătură de bumbac cu aspect catifelat.
 

mezzo-tinto

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. mezzo tinto)

1. inv. tehnică a gravurii pe metal constând în granularea plăcii cu un instrument special, astfel ca la imprimare să rezulte gradații treptate de luminozitate și nuanțe de negru, intense și catifelate.
 

pelargonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Pelargonie)

1. plantă decorativă cu frunze catifelate și păroase și flori albe, roz sau roșii; mușcată.
 

tagete

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. tagetes)

1. plante erbacee cu miros caracteristic și cu flori de mărimi diferite, colorate în brun-catifelat, galben sau portocaliu; crăițe.
 

tomentos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. tomenteux, lat. tomentosus)

1. (bot.; despre organe) acoperit cu peri moi, catifelați, de culoare albă; (despre suprafețe anatomice) acoperit cu fibrile scurte și îndesate, semănând cu un puf.