Dictionar

plictisitor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (plictisi + -tor)

1. care plictisește; care produce plictiseală; plicticos.
2. care supără; supărător, plicticos.
3. care enervează; enervant, plicticos.
4. (prin ext.) neinteresant; plicticos.
5. (var.) (înv.) plectisitor.
 

agasa

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. agacer)

1. a provoca o senzație iritantă și în general neplăcută prin insistență; a plictisi cu insistențele; a enerva, a irita, a exaspera.
2. (antonim) a calma.
 

ambeta

Parte de vorbire:  vb. tr., refl. (învechit)  
Etimologie: (fr. embêter)

1. a cauza dezagrement; a enerva, a importuna pe cineva; a supăra, a deranja.
2. a resimți plictiseală, a fi plictisit; a (se) plictisi.
 

ambetant, -ă

Parte de vorbire:  adj. (franțuzism învechit)  
Etimologie: (fr. embêtant)

1. care ambetează; plictisitor.
2. care provoacă necazuri, neplăceri.
3. (antonime) amuzant, plăcut.
 

ancombrant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. encombrant)

1. (despre obiecte) care încurcă trecerea printr-un spațiu; incomodant.
2. (fig.; despre oameni) plictisitor, pisălog.
 

anodin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anodin)

1. care este lipsit de importanță; neimportant, neînsemnat.
2. care este nesemnificativ, insignifiant; care nu are valoare.
3. care nu produce rău; fără consecințe; inofensiv.
4. care este tern, plictisitor, fără caracteristici speciale.
 

asasina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. assassiner)

1. a comite un asasinat.
2. (fam.) a plictisi în cel mai înalt grad (cu insistențele).