Dictionar

stupoare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. stupeur, lat. stupor)

1. stupefacție.
2. stare deprimantă care apare în unele psihoze, ducând la amuțire și la imobilitate completă; stupor.
 

cataplexie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cataplexie)

1. încetare bruscă și de scurtă durată a oricărei mișcări datorită unei emoții puternice; stupoare.
 

catatonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catatonie)

1. sindrom psihomotor al schizofreniei prin pierderea inițiativei de mișcare, conduită stereotipă și stupoare mintală.
 

stupefacție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. stupéfaction)

1. uimire extraordinară, uluire; stupoare.
 

stupor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. stupor)

1. (med.) stupoare (2).
 

siderant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. sidérant)

1. care provoacă stupoare, uimire; care siderează; stupefiant.
 

stuporos

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. stupeureux)

1. (med.) care este marcat sau afectat de stupoare; care are o capacitate redusă de a percepe sau răspunde la stimuli.