canto

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. canto)

1. compoziție muzicală pentru voce; muzică vocală; cânt, cântare.
2. studiul tehnicii și artei interpretării vocale.

belcanto

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. bel canto)

1. stil de interpretare în muzica vocală italiană, care urmărește frumusețea liniei melodice.

CANTO- (1)

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. cantho-, cf. lat. canthus, gr. kanthos „comisură a pleoapelor”)

1. „unghi; ligament palpebral, comisură a pleoapelor”.

CANTO- (2)

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (lat. cantus „cânt, cântec”)

1. „cântec”.

cantoliză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. cantholysis)

1. (med.) excizie chirurgicală a ligamentului palpebral.

canton

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. canton)

1. clădire construită lângă o șosea sau cale ferată, pentru semnalizare, protecție și supraveghere a drumurilor respective; locuința cantonierului.
2. unitate de supraveghere, întreținere și urmărire a lucrărilor din cadrul unui sistem de desecare, irigații, baraje etc.
3. sector al unui drum.
4. unitate în administrația pădurilor, în care activează pădurarul; locuința acestuia.
5. unitate teritorial-administrativă în unele țări (Elveția, Franța).
6. (arhit.) una dintre cele patru ogive care compun o boltă în cruce.
7. (herald.) piesă de formă pătrară, a noua parte dintr-un scut, într-un colț al acestuia.

cantona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. cantonner)

1. intr., tr. (despre trupe) a (se) instala vremelnic într-un cantonament.
2. refl. (fig.) a se stabili, a se limita (rigid, mecanic).

acantifer, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acanthifère)

1. (bot.) care poartă spini; acantofor.

acantocefaloză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl. acanthocephaliasis)

1. boală parazită provocată de acantocefali.

acantocitoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acanthocytose)

1. prezența acantocitelor în sânge.

bivuac

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bivouac)

1. cantonament de trupe (în corturi) în afara localităților.
2. adăpost pentru noapte făcut de alpiniști sau turiști.

brigadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. brigade, rus. brigada)

1. formațiune (stabilă) de lucru format din muncitori, organizată pentru anumite sarcini de producție.
2. formațiune de poliție într-un anumit scop, cu un anumit profil.
3. ~ artistică = echipă de artiști amatori care prezintă programe scurte, inspirate din viața colectivului din care fac parte.
4. echipă de specialiști care controlează și îndrumă activitatea unei instituții, întreprinderi etc.
5. mare unitate militară din două sau trei regimente din aceeași armă, mai mică decât divizia.
6. mare unitate navală din șase-nouă nave mijlocii (distrugătoare, submarine) sau două-trei nave mici (vedete) o ~ăzi internaționale = mari unități militare constituite în Spania din voluntari de diferite naționalități în războiul din 1936-1939.
7. subunitate silvică din mai multe cantoane (3) și supravegheată de un brigadier (2).

canton

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. canton)

1. clădire construită lângă o șosea sau cale ferată, pentru semnalizare, protecție și supraveghere a drumurilor respective; locuința cantonierului.
2. unitate de supraveghere, întreținere și urmărire a lucrărilor din cadrul unui sistem de desecare, irigații, baraje etc.
3. sector al unui drum.
4. unitate în administrația pădurilor, în care activează pădurarul; locuința acestuia.
5. unitate teritorial-administrativă în unele țări (Elveția, Franța).
6. (arhit.) una dintre cele patru ogive care compun o boltă în cruce.
7. (herald.) piesă de formă pătrară, a noua parte dintr-un scut, într-un colț al acestuia.