Dictionar

falsificație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. falsification)

1. falsificare; obiect, lucru falsificat.
 

falsificator, -oare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. falsificateur)

1. cel care comite un fals.
 

defalsifica

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (de- + falsifica)

1. a corecta ceva falsificat; a înlătura un fals.
2. (antonim) a falsifica.
 

falsificație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. falsification)

1. falsificare; obiect, lucru falsificat.
 

natur

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. natur)

1. inv. care păstrează însușirile naturale, caracteristicile primordiale; natural, nefalsificat.
 

plastografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ngr. plastografia)

1. falsificare a unui document, a semnăturii de pe un document.
2. documentul falsificat.
 

tripoteur

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. tripoteur)

1. persoană care este angajată în afaceri mai mult sau mai puțin dubioase sau necinstite; speculant, falsificator.
 

măslugit, -ă

Parte de vorbire:  adj. (reg.)  
Etimologie: (cf. măsluit)

1. (despre vin) alterat prin amestecare sau prin adaos de apă; falsificat, măsluit.