Dictionar

prefața

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. préfacer)

1. a scrie prefața la o carte.
2. a anunța (un eveniment).
 

prefață

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. préface, lat. praefatio)

1. cuvânt la începutul unei cărți, care conține lămuriri, explicații etc. legate de opera respectivă.
2. ceea ce precedă sau anunță un eveniment.
 

prefațator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (prefaţa + -tor, după fr. préfacier, it. prefatore)

1. persoană care prefațează o carte; autor de prefețe; prefațier.
2. (antonim) postfațator.
 

exordiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. exordium)

1. prima parte a unui discurs; (p. ext.) introducere; prefață.
 

prefața

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. préfacer)

1. a scrie prefața la o carte.
2. a anunța (un eveniment).
 

prolog 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. prologue, lat. prologus, gr. prologos)

1. parte a unei piese de teatru antice în care se expunea subiectul.
2. parte introductivă a unei opere literare, muzicale sau dramatice care prezintă evenimentele ce premerg acțiunea; (p. ext.) introducere, prefață.
 

avertizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. avertiza)

1. acțiunea de a avertiza; apel la atenție, la prudență.
2. o mică prefață pentru a atrage atenția cititorului; introducere.
3. notificare adresată contribuabilului, care îl informează cu privire la valoarea impozitelor sale; somație.
4. mustrare, observație.
 

predoslovie

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (slavon. прѣдъсловиѥ)

1. comentariu plasat la începutul unei cărți; cuvânt înainte; cuvânt introductiv; prefață, precuvântare, introducere în cărțile vechi (bisericești).
2. (var.) preadislovie, preadoslovie, preaduslovie, predislovie, pridislovie.
 

precuvântare

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (pre- + cuvântare)

1. comentariu plasat la începutul unei cărți; cuvânt înainte; cuvânt introductiv; prefață.
2. cuvântare, discurs.