Dictionar

remarca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. remarquer)

1. tr. a băga de seamă, a observa, a releva.
2. refl. a ieși în evidență, a se distinge.
 

remarcă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. remarque)

1. observație, comentariu.
 

remarcabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. remarquable)

1. demn de remarcat; deosebit, însemnat; valoros.
 

acerb, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acerbe, lat. acerbus)

1. care caută să rănească (vorbind despre un ton, un cuvânt, o remarcă); care critică cu răutate; îndârjit, înverșunat, necruțător.
2. (antonime) agreabil, șarmant.
 

afirma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. affirmer, lat. affirmare)

1. tr. a susține, a declara categoric, ferm.
2. refl. a se evidenția, a se face remarcat prin ceva.
 

antologic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anthologique)

1. de antologie.
2. (fig.) remarcabil, memorabil, reprezentativ.
 

arhaizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. archaïsant)

1. care aparține sau tinde să aparțină mijloacelor de exprimare din trecut; cu aspect voit arhaic.
2. califică stilul unui text, unui discurs et cetera, care se remarcă prin utilizarea recurentă a formelor vechi și arhaismelor.
 

bria

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. briller)

1. a străluci.
2. (fig.) a se deosebi, a se remarca.
 

brio

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it., fr. brio)

1. (muz.) execuție cu multă vioiciune, veselie.
2. (loc. adv.) cu ~ = în mod remarcabil, strălucit.