Dictionar

turbație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Turbation)

1. deplasare a materiei în sol sau în depozitele mobile superficiale sub acțiunea înghețului și dezghețului.
 

turbător, -oare

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (turb[a] + -ător)

1. care stârnește furia.
 

antiinducție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anti-induction)

1. (telec.) eliminare, reducere a efectelor inductive perturbatoare dintre circuite paralele.
 

antiparazit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antiparasite)

1. (despre dispozitive, antene etc.) care combate sau reduce perturbațiile electromagnetice.
 

atmogoniograf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. athmogoniographe)

1. aparat pentru înregistrarea perturbațiilor atmosferice.
 
 

celeritate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. célérité, lat. celeritas)

1. iuțeală, repeziciune, viteză.
2. viteza de propagare a undei, a perturbației printr-un mediu fluid în repaus.