Dictionar

discordie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., it. discordia)

1. dezbinare, neînțelegere, dezacord; (p. ext.) vrajbă, ceartă.
 

intrigă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intrigue)

1. uneltire care folosește mijloace nepermise în vederea realizării sau a zădărnicirii unui lucru.
2. vrajbă.
3. parte a subiectului care determină cursul acțiunii unei opere dramatice sau epice; incidentul din care izbucnește conflictul.
 

dezuni

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (cf. fr. désunir)

1. a se desprinde unul de altul sau dintr-un tot; a separa ceea ce era unit.
2. a-și pierde coeziunea internă; a se dezmembra; a se destrăma.
3. a trăi în vrajbă; a se vrăjmăși; a se dușmăni.
4. (var.) (înv.) a (se) desuni.
5. (anton.) a (se) uni.
 

dezunire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. dezuni)

1. acțiunea de a (se) dezuni sau rezultatul acestei acțiuni; desfacere, dezlipire, separare.
2. dezacord între membrii unui partid, ai unei familii etc.; dezbinare, neînțelegere, vrajbă.
 

nenărăvie

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (ne- + nărăvie)

1. lipsa nărăviei; vrajbă, dezbinare.
 

nenărăvire

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (ne- + nărăvire)

1. lipsă de obiceiuri rele; lipsa nărăvirii.
2. vrajbă, dezbinare.